Timpul oprit
in suspensie de vers,
mă îndrept spre tine
în neantizat vers.
Mă aștepți în aceeași grădină,
la aceeași masă,
deși cafeaua s-a răcit demult.
Eu te aștept demult
la rându-mi,
de peste secole,
încă din nenaștere.
Între noi nu există timp.
Întotdeauna e
momentul potrivit
ca să te mai iubesc puțin
cu artă, sens sau c-un îndemn,
cu o cafea vărsată
sau c-o vorbă aruncată...
Când se oprește timpu-n loc
începem noi
să îl naștem pe al nostru,
ca pe o baladă stinsă
în claviatura sa.
Îți spun că ești muza mea
și râzi, căci nu știi ce înseamnă să trăiești epopei.
Eu o trăiesc
Pe a mea cu tine,
în fiecare privire
pe care ți-o arunc,
destinsă,
prefăcându-mă în
destinul meu absurd.
Când se oprește timpu-n loc,
sunt pregătită
să te mai iubesc
încă o eternitate...