Fără iluzii...
Pășesc grăbită
Prin lumea pe
Care mi-am construit-o
Singură din
Amagiri
Și buchete de oglinzi
Sparte.
Sunt ca o casă
În care zambetul
Se preface auzit
Prin pereții
Transparenți,
Și în care rădăcina
Unui gând abia
Se mai zărește...
Pironită
În propriile
Visuri,
Am uitat să imi
Mai dau culoare,
Pictând draperii
Mate
În alb-negru.
Dar, tărăgănată,
Existența se strecoară
Încet printre
Foșnete de inimă,
Înaintând...
Sclipiri de ființă îmi
Cutreieră amânările
Și întrebările...
Și mă trezesc
Iar la realitatea iluzorie
Care m-a conceput
Cu trudă și
Lentoare.
Secundele trec
prin mine doar
Ca să mă mai
Provoace...
În rest,
Liniștea se așează,
Aglomerată,
În capilarele mele,
Sau pe buzele
Tomnatice pe care
Le-am dăruit odată...
Fără Iluzii image