Și atunci...

Demonii mei
Nu mi-i vede nimeni.
Ascunși după
O rază de zâmbet,
Se dezlănțuie
La primul hohot
De lacrimă ca o
Furtună himerică...
Și atunci strig
Cu glasul
A o mie de suflete...
Strig la Dumnezeu să
Îi prefacă în
Îngeri, pentru ca
În libertatea lor
Să dănțuiesc și eu...
Și atunci scot din
Mine toate vocile
Posibile, înfrânte
În propriul tremur,
Prin care curg mătăniile
Subterane ale
Pământului.
Și deodată,
Încep să respir...
Și atunci...haosul
Își toarce raiul
Prin ocheanele picturilor
Pe care le nasc
Căutând spații abisale....