Plonjez în alb. Cerneluri se imprimă Pe suflete, lăsând spațiile Grele.
Încă o noapte cât o Viață, Iar săptămânile își pierd Toate nuanțele În fata inevitabilului. O liniște abisală Se coboară În timpanele-mi Iar prin ele, O iarnă surdă Își zboară viciile...
Plonjez în alb. Zăpada mă cerne În versuri Din tot văzduhul, Iar eu Sunt una cu ea și Cu pământul.
Prin fulgii albi, Întrevăd vara de altădată, Ca o mângâiere Domnind peste șesuri, Sau o luntre liniștită În mijlocul haosului.