Mi-a obosit umbra,
Și orice început de cuvânt
e în zadar, orice strigare e
Doar un ecou
Îndepărtat...
Mi-a obosit umbra
Și aș vrea să o
Odihnesc în ochii tăi
În care noaptea
Străbate lumini de ani
Ca să-și ajungă sieși...
E prea multă lumină
În lumea asta,
Sau poate prea puțină noapte...
Sau poate că m-am rătăcit
Acolo unde timpul
Nu mai răzbate...
E prea multă durere,
Confuzie sau emoție
În lacrima mea
Mută, în care
Simt că înțepenesc toată...
Prea mult neînțeles,
Nepăsare, sau uitare
Într-un aparent...înțeles...
Prea mult nonsens în sens...
Mi-a obosit umbra...
Am nevoie de tine,
Si te iubesc...
Alina Drăgan, 10 martie 2021