Atâtea timpuri adunate
În câmpuri încă nenăscute,
Atâtea vorbe aruncate
Pe chipuri mute și stătute.
Sfidez chemarea la travaliu,
Mai părăsesc un vis o dată.
Tăiate-n soare și vitraliu,
Iluzii-și trag versul pe roată...
Și parcă mai traiesc o viață,
Ce, repetată, sacadată,
Își stinge măduva uscată
În straluciri de dimineață.
În timpurile nenăscute,
Ce rătăcesc latent prin lume
Aleatoriu-ascund o rază-
O evadare fără nume.