Dansul

Mi-am auzit
Tăcerile chemându-mă
Din adâncul lor...
Eram departe, poate,
De poarta vieții mele,
Aștepându-mi
Norocul.
Le-am ignorat
Surzenia și neîndemânarea,
Și am privit înainte,
Știind că tot le voi
Vedea chipurile șterse,
Ca niște picturi încrustate
Pe cine știe ce semne de carte
Sau de către cine știe ce univers
Îndepărtat.

Mi-am auzit dorințele
Privindu-mă cum
Mă dezbrac
De trecut...
Și-abia atunci
Dansul a început.
Încremenită în pașii săi,
Îmi așteptam valsul
Neinspirat și nemuzical
Să mă trezească,
Ca să mai
Contemplu puțin
Clepsidra
Prin care timpul
Își îngroșa iluziile
Spulberate...

Refren al destinului
Îmi ești...
Te acopăr cu o aripă
Și sclipești prin
Firele ei de sânge...
Te aud strigându-mă
Pe lumea asta și
Te îmbrățișez
Cu tot
Universul meu,
Ignorând celelalte
Galaxii care se întâmplă
În jur...