Și știu că nu mă pot întoarce,
Ca sa culeg cenușa vremii,
Și știu că rost nici nu mai are,
Să mai strivesc vreun vis deșart,
Mă mulțumesc cu părăsirea
prezentului în pustiire,
Și cu iluzia că, vreodată,
Eu pentru tine am contat.
Și știu ca beau cafele-amare
De amintiri ce mă doboară,
Privind la drumul ce-avansează
În poticnirea unui gând.
Mi-e dorul crunt, sau doar bravează,
Dar peste timp plutește acum-
Periplu-al lumii noastre toate
Care se scrie-n vers de scrum...