Din depărtări
Te cuprind
Stingându-te
Ca pe o aripă
Frântă
Cu care nu mai pot
Zbura.
Erai totul.
Acum,
Doar o risipă
Beteagă,
Rămasă
Atârnată într-o
Coastă de timp.
Din tonul
Unei șoapte intonate
Monoton
Vrei să-mi răsari
Sau să-mi apui
Pe cerul pe
Care, odată,
Erai totul.
Acum, pășune
De cuvinte
Neînțelese,
Te întinzi
Sub bolta-ți de aramă
Ca o năpârcă uscată
Care crede că
A fost
Iubită vreodată...
Din depărtări,
Ecoul tău
De tăceri nu
Mă mai frânge.
Dilatat în pupila-ți
Învechită,
Te privești singur
Și te miri
De ce,
Deși prea bine o știi-
Căci...erai totul.