Sfârșitul lumii

De la sfârșitul lumii
Te tot aștept,
Dar nu mai vii...
Ești departe, sau poate
Nu mai știi nici ce-i cu tine,
Nici ce-i cu noi...

De la sfârșitul lumii,
Ne-am închis pleoapele,
Ca să ne privim mai adânc
În ochi,
Dar am văzut întuneric...
Am făcut ocolul iadului,
Ne-am întors și ne-am
Construit coliba pe
Alte meleaguri-
Străine de sufletul nostru...

Parcă ne-am pierdut
Unul de altul,
Iar acum ne târâm pe
Oceanul întins înaintea noastră.
Un ocean fără orizont,
Fără noimă,
Fără amintiri
Sau muzică sa ne acompanieze...

De la sfârșitul lumii,
Mi-au secat lacrimile
Și nu mai pot plânge decât
În cuvinte.
Această poezie este despre tine,
Despre ce a fost sau n-a fost vreodată...
Despre nimic sau despre viața mea
Toată...
Restul e tăcere.

Și știu că nu a meritat.
Și știu că nu a avut niciun rost.
Și știu că nu pot anula nimic din ce a fost.
Iar restul e tăcere...




Alina Drăgan, 20 septembrie 2021