Epilog

Sentimente epuizate,
Picturi nefinisate,
Umbre
Și clopote închise...
Așa arată destinul meu
Uneori:
Un cub diform fără
Orizont,
Fără zăvor.

...Indulcențe neinspirate
Sau neîntrebari obosite -
Îmi scutur bagajul
De lacrimi și praf,
Gara tremură,
Peroanele vorbesc,
Iar eu îmi zâmbesc
Mie însămi,
Prin afabilele
Pleoape peste care
Trec mii de alte trenuri
Nevăzute,
Fără sfârșit,
Fără destinații vrute
Sau nevrute
Ca niște respirații eronate
Și întrerupte.

Vântul bate
Stătut din nou,
Morile sufletului
Mă salută cu
Tristețile lor...

Nu mai e loc de granițe
Sau deznodaminte.
Somnul dulce mi se
Așează pe gene
Iar eu încep
să te visez din nou,
Ca pe același portret pe
Care l-am pictat
În culorile
Inimii...