Nu e nici poezie,
Nici proză,
E doar o stare,
O emisferă în mijlocul
Nopții, care mă
Petrece până la tine..
Nu mă strâmb,
Nici nu clipesc,
Doar mă las
Ștearsă de ultima
Umbra care îmi dă
Contur printre
Existente suprapuse.
Un tot neprevăzut
Îmi gonește norii si
Mă transformă in
Inexplicabil subțiat
De buze rotunde
Și vers inițiat...
Nu e nici uman,
Nici aer respirat,
E o poama de înțeles
Prin care
Doar cu îngerii
Mai vorbesc...
Nu e nici o intrigă
La mijloc,
Nici vreun tunet ostenit
Sau vreo epistolă
Răvășită printre
Zodii.
E doar un prostesc
Absurd în
Care mă mai pierd
Ca sa uit de tine.
O părere căreia
I-am găsit un destin
Ramificat
În fragmente
Decăzute.

Am creat aceasta
Metamorfoză mută,
Numai a noastră
Pentru alte vieți.
Un metalimbaj incorect,
Reinterpretabil si
Irepetabil,
Desprins din arcade
De matematici ilogice.