Am nevoie...

Neliniștile curg
În puhoi tăcut,
Din care numai
Țărâna mai alege
Semințele timpului...
Le contemplu
Într-o seninătate
Acută,
Care mă împinge
Spre netăgăduit,
Spre ceea ce n-am
Fost poate, niciodată-
Un perete abrupt,
Prin care doar prăpastia
Își mai vuiește
Ecourile...
În miez de vara,
Greutatea unor
Gânduri mă obosește...
Sunt prea departe de mine
Însămi,
Și nu mă mai
Regăsesc...
Am nevoie de mine,
Dar trebuie să mă și
Pierd de multe
Ori prin capete de
Gânduri,
Pe care nu le
Mai pot uni,
Înviforată....
Da...trebuie să mă rătăcesc
Ca să mă pot
Privi de departe,
Dintr-o altă
Dimensiune,
În care sunt și voi
Fi una si aceeași...
Da, am nevoie de mine,
De rătăcire și haos...
Ca sa concep neconceputul,
Ca sa mă sfidez,
Ca sa uit propria-mi
Uitare în realitatea
Pe care, nedesăvârșită,
Mi-o construiesc...
Da... am nevoie de
utopie și
Iluzoriu...