Mi-era dor de tine
Așa că am trecut
Pe la tine
Prin vis ca să
Văd cum mai ești.

Acolo, copacii aveau
Culoarea inimii
Mele iar
Frunzele, ostenite
De timp,
Se îngrămădeau
Înapoi in
Nimbul lor de
Mugur...
Obscure,
Rădăcinile
Lor se întindeau
Spre cerul
De sub ele,
Născând curcubeiele
Pe care nu ni
Le-am spus niciodată...
Eram un duet
De îndoieli hazardate
Care se vânturau
Prin natura lucrurilor...
Si mi-era dor de tine
Și de paravanul
Dincolo de
Care existasem
Împreună,
În extaz tihnit.

Te voiam înapoi,
​În petecul de emoție
Unde umbrele ni se 
Întâlniseră.
Mi-era dor de tine
Și te-am zărit
La capătul veșniciei,
Făcându-cu mana,
Zâmbind cum te știam.

Ești o pavăză împovărată
A inimii mele, cu care
Vorbesc din când în când...