Cădere

Rar...înnoptat...
Și sumbru...
Gândul meu
Căzut se târăște
Printre pietrele
Pe care și le-a aruncat
Singur în cale...
Printre poverile
În care a înotat
odinioară,
Într-o altă viață,
Sau cu o alta speranță, nu
Știu...

Făcând înconjurul
Propriei sorți,
Se trezește în mijlocul
Timpului său lipsit
De orice urmă
De existență
Ca o prezență
În plină absență,
Ca un simbol
Neexprimat în condei,
Ca o naștere acidă
A unei idei...

Rar...înnoptat și
Sumbru,
Dincolo de orice anotimp,
De moarte sau renaștere
Cântecul pe care și-l
Fredonează este inutil,
Sau poate doar preambul
La ceea ce n-a fost cândva...
Poate ca s-a stins demult,
Dar se va fredona în
Alta viață de altcineva...

Pe sunet târziu,
Se gândește dacă
Să mai spere sau nu...
Monoton în veșnicia sa,
Va aștepta...





Alina Drăgan, 14 octombrie 2021